Psihologia penala este o ramura a psihologiei care se concentreaza pe studierea procesului penal, explicarea acestuia, intelegerea cum si de ce s-a intamplat si, astfel, incercarea de a-l preveni.
Istoria acestei discipline este foarte lunga, iar teoriile si domeniile ei de aplicare sunt multiple si variate. In continuare vom descoperi mai in profunzime la ce este dedicata aceasta stiinta sociala complexa.
Ce este psihologia criminala?
Psihologia penala este o ramura a psihologiei care are ca scop studierea, intelegerea si explicarea originii crimei si crimei . De asemenea, studiaza motivatiile si personalitatea infractorului, pe langa faptul ca profita de ceea ce s-a invatat pentru prevenirea si controlul criminalitatii si reabilitarea infractorului. Pe toate acestea, figura psihologului criminalist iese in evidenta in penitenciare, centre de sanatate mintala si instante, realizand interviuri cu cei implicati in criminalitate si proiectand programe de prevenire a criminalitatii.
Psihologia penala este o disciplina sociala aplicata care, relativ recent, a reusit sa devina independenta de alte ramuri din apropiere . Printre aceste ramuri cu care este legata avem psihologia juridica, psihologia criminalistica, psihologia penitenciarului si psihologia politiei.
Origini istorice
Originile istorice ale psihologiei penale sunt diverse, legate de alte discipline, in special criminologie, sociologie si psihologie. De fapt, si in raport cu acesta din urma, psihologia criminala nu s-ar fi putut dezvolta asa cum este astazi, fara ca psihologia sa se fi dezvoltat ca stiinta in general. Una dintre marile repere in psihologie, crearea de teste, a fost utilizata pe scara larga in psihologia penala ca evaluare a caracteristicilor penale ale unui suspect de infractiune.
Unul dintre cele mai importante evenimente pentru psihologia criminala este studiile de memorie ale lui Hermann Ebbinghaus. Acestea au avut o mare importanta in evaluarea martorilor oculari, a modului in care acestia isi amintesc evenimentul infractional si a modului de verificare a veridicitatii acestuia. De asemenea, are legatura cu psihologia, in special psihologia sociala, studiul dinamicii grupului, interesul crescand pentru studiul luarii deciziilor de catre indivizii implicati intr-o fapta criminala.
Dar, pe langa dezvoltarea psihologiei in sine, psihologia criminala isi datoreaza maturitatea si diverselor evenimente istorice si sociale . Printre acestea se numara valul feminist din anii saizeci si saptezeci, precum si o mai mare sensibilitate fata de abuzul sexual asupra copiilor, o infractiune despre care se credea ca nu are o frecventa atat de mare.
In acest context, psihologia penala a incercat sa inteleaga si sa confrunte criminalitatea, in special crimele sexuale si sexiste, cu intentia de a o preveni. Cu toate acestea, s-a intentionat sa dezvolte si sa implementeze tratamente pentru agresori si sa se studieze capacitatea copiilor de a depune marturie in instanta inainte de experienta traumatizanta traita.
Nici nu poate fi ignorat faptul ca o parte din psihologia criminala actuala isi are o parte din radacinile in pseudostiinta. Printre acestea avem fizionomia, disciplina care considera ca trupul si sufletul sunt in stransa relatie, facand deformarile corpului din cauza defectelor spirituale. Alaturi de ea avem frenologia lui Franz Joseph Gall, care a elaborat o teorie in care fiecarei functii psihice ii corespunde o portiune a creierului, iar acestea pot fi observate la nivelul craniului, sub forma de depresiuni si movile de-a lungul capului.
O alta dintre marile contributii pe care le-a primit psihologia penala isi are originea in psihiatrie . Aceasta disciplina, la acea vreme, facea distinctie intre persoanele bolnave mintal de cele care erau criminali. Desi s-a sugerat ca criminalitatea ar avea o origine psihopatologica, asa cum este cazul nebuniei morale propus de James Cowles Prichard, acest concept a fost in cele din urma inlocuit cu cel de personalitate criminala in timpul secolului al XIX-lea. Astfel, s-a recunoscut ca comportamentul criminal a fost produs din cauza trasaturilor criminale prezente in personalitatea individului.
Teorii legate de comportamentul criminal
Dupa cum am comentat, psihologia criminala este inteleasa ca aplicarea cunostintelor psihologice in intelegerea si explicarea comportamentului criminal. Desi aceasta definitie este clara si fara echivoc, exista multe teorii care incearca sa explice faptul ca cineva comite o fapta penala.
Din psihologia evolutionista, se pune accent pe modul in care traiectorii de dezvoltare influenteaza comportamentul criminal . Accentul este pus pe influentele mediului, cum ar fi venitul dintr-un mediu socio-economic scazut, lipsa de stimulare culturala, neglijarea parentala si stima de sine scazuta. Toate acestea pot determina individul sa se comporte criminal, mai ales in adolescenta.
Pe de alta parte, mergand la psihologia sociala, exista mai multe teorii care incearca sa explice modul in care apare comportamentul criminal. Printre acestea avem teoria atributiei sociale a lui Festinger , in care se indica faptul ca oamenii tind sa atribuie o cauza, interna sau externa, ca aparitie a comportamentului. De asemenea, de la acelasi autor, avem si teoria disonantei cognitive, explicata ca tendinta oamenilor de a lua o decizie intre doua optiuni care sunt evaluate in mod similar si conduc la tensiune psihologica.
In cadrul psihologiei sociale avem si studii de deindividualizare sociala, proces in care oamenii isi pierd identitatea individuala in cadrul unui grup, ceea ce poate contribui la deconectarea lor de societate. Aceasta deconectare este un aspect foarte important in studiul criminalitatii, deoarece poate fi un factor care face ca o persoana sa fie mai predispusa sa comita infractiuni.
In ceea ce priveste psihologia personalitatii, avem studiul caracteristicilor psihologice individuale . Psihologia personalitatii axata pe procesul penal incearca sa explice si sa afle care sunt caracteristicile specifice ale personalitatii care ii fac pe unii indivizi mai predispusi la comiterea de fapte penale, cu o relatie foarte stransa cu autocontrolul.
In cadrul psihologiei clinice putem evidentia studiul psihopatologiei legate de delincventa . Criminalitatea poate fi legata de anumite tulburari mentale, cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolara si tulburarile de dispozitie. Suferind de un anumit tip de dizabilitate intelectuala sau tulburare de control al impulsurilor, cleptomania, piromania sau tulburarile din spectrul autismului pot fi, de asemenea, legate de procesul penal.
Domenii de aplicare
Psihologia penala are multe domenii de aplicare, figura psihologului criminalist fiind deosebit de remarcabila in penitenciare, centre de sanatate si instante.
1. Analiza penala
Dintre functiile indeplinite in cadrul psihologiei penale, analiza penala nu poate fi ignorata. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care psihologia ar trebui inclusa in domeniul criminologic , avand in vedere ca intr-o infractiune pot interveni multe persoane, atat cel care o comite, cat si victima si complicii.
Astfel, psihologia penala analizeaza comportamentul infractorului in diferite situatii specifice, in asa fel incat sa compare datele obtinute cu bazele de date. In cazul in care se constata coincidente, precum armele folosite, tipul victimei (ca si in cazurile ucigasilor in serie), modul de operare, localizarea geografica si alte aspecte care permit sa existe o baza care sa ghideze ancheta.
Aceasta poate include, de asemenea, ancheta politieneasca , inclusiv negocierea cu infractorii, lucrul asupra continutului psihologic al diferitelor teste sau fapte, studii privind structura bandelor criminale implicate in infractiuni sau cartografierea criminalitatii.
2. Profilarea penala
O alta aplicatie a psihologiei criminale este profilarea criminala . Aceasta este o tehnica de investigatie care ajuta anchetatorii sa se plaseze in mintea criminalului, permitandu-le sa-si identifice personalitatea si caracteristicile comportamentale, analizand infractiunea si scena acesteia.
In acest fel, pot fi cunoscute diferite aspecte despre personalitatea sau motivele autorului. De exemplu, crima poate sa fi fost planificata in avans sau poate fi impulsiva si pasionala. Se ia in considerare si varsta persoanei care a savarsit infractiunea, sexul acesteia si zona in care eventual locuieste.
3. Interviuri cu cei implicati in infractiune
Psihologia penala poate fi aplicata in realizarea interviurilor, atat cu infractorii, cat si cu victimele , pentru a obtine informatii relevante si veridice despre evenimentele care au avut loc.
Aceasta are in vedere nevoile diferite ale fiecarei persoane supuse faptei penale. Au nevoi, capacitati si caracteristici care trebuie luate in considerare la desfasurarea interviului, precum un minor care a fost martor la o infractiune, un infractor care refuza sa marturiseasca, cineva traumatizat…
Interviul in acest domeniu are particularitatile sale, in conditiile in care in interviurile standard pot fi identificate trei probleme care implica inhibarea in regasirea informatiilor :
- Intreruperi frecvente.
- A pune intrebari excesive.
- Secventa necorespunzatoare de intrebari.
Toate acestea pot avea ca rezultat informatii mai vagi si imprecise, de putin folos pentru ancheta.
Acesta este motivul pentru care in acest tip de interviu interviul cognitiv este de obicei folosit prin diferite tehnici . Prima ar fi reconstituirea mentala a contextelor crimei, a doua ar fi sa lase „memoria libera” persoanei, povestind tot ceea ce isi aminteste. A treia este „schimbarea de perspectiva”. Ultimul este „memoria in ordine inversa” ca evenimentele sunt povestite diferit de modul in care s-au intamplat.
4. Evaluare de judecat
Una dintre competentele psihologului penal este sa aprecieze daca invinuitul este apt de a fi judecat .
Trebuie evaluat daca individul este capabil sa inteleaga savarsirea infractiunii de care este acuzat si daca a avut facultati depline sa o inteleaga la momentul in care a facut-o, daca poate intelege cauzele de care este acuzat, daca intelege gama de posibile sentinte si daca are capacitatea de a depune marturie in propria aparare.
Exista mai multe motive pentru care o persoana nu poate fi judecata, cum ar fi o leziune cerebrala, dementa, dizabilitatile intelectuale sau prezenta psihopatologiei .
Pentru a verifica acest lucru, psihologii folosesc metode de evaluare sau teste psihometrice.
5. Evaluarea starii victimei
Nu se urmareste doar sa cunoasca caracteristicile infractorului, ci si sa cunoasca starea victimei . Cu alte cuvinte, se urmareste sa se afle ce efecte are asupra sanatatii mintale actul pe care l-a experimentat, care poate fi deosebit de traumatizant in cazul unei tentative de omor, abuz sexual sau maltratare.
6. Prevenirea
In sfarsit avem ca psihologia penala are un scop preventiv, intrucat cunoasterea infractiunii contribuie si la evitarea acesteia prin interventia asupra grupurilor cele mai susceptibile de a o comite.
Astfel, aceasta disciplina, cunoasterea factorilor biopsihosociali care au o relatie cu aparitia si dezvoltarea criminalitatii in vederea reducerii criminalitatii prin programe de prevenire. Scopul este de a imbunatati cunostintele despre criminalitatea si prevenirea acesteia.