Cum sa amenajati un dormitor in stil vintage

Una dintre camerele cele mai ravnite din interiorul locuintei este, fara doar si poate, dormitorul. Aici ne relaxam, ne incarcam bateriile, ne redescoperim si ne simtim bine.

Dar dupa cum cu totii stim, oamenii sunt diferiti si la fel sunt si ideile lor privind amenajarea locuintei. Iar cand vine vorba de dormitor, camera in care multi dintre noi ajung doar noaptea pentru a se baga in pat, parerile sunt care mai de care mai controversate: unii prefera stilul clasic, altii opteaza pentru cel minimalist care implica foarte putine obiecte de mobilier, altii sunt mai conservatori, iar altii mai zen.

Cum sa amenajati un dormitor in stil vintage

La moda, la polul opus stilului zen-minimalist, simplu prin definitie, sta stilul vintage, victorian, romantic prin excelenta. Intr-o incapere amenajata in stil vintage, un cuplu boem, visator, romantic se va simti precum pestele in apa de aceea, in randurile care vor urma va vom arata cum sa amenajati un dormitor in stil vintage. Pe site-ul Magazelo va stau la dispozitie diverse elemente pentru decorarea dormitorului, de la covorase, la cuverturi, perne si multe altele.

Mobilier dormitor in stil vintage

Daca va intrebati de unde va puteti achizitiona mobilier in stil vintage, trebuie sa stiti ca exista magazine pentru toate buzunarele. Chiar si in magazinele cu mobilier la mana a doua puteti gasi piese de mobilier superbe sau le puteti comanda din strainatate sau din cadrul magazinelor de antichitati. De asemenea, exista si targuri de vechituri unde puteti gasi oglinzi mari cu rame cromate, aurii, lampi de perete, lustre sau abajururi vintage, fotolii-balansoar, cutii din metal.

Indicat ar fi ca patul sa se asorteze perfect cu sifonierul si cu restul mobilierului (comoda, noptiera, masa de toaleta). Dar pentru ca avem de a face cu un dormitor destinat persoanelor romantice, iar stilul vintage descrie perfect perioada romantica, se va acorda o atentie deosebita alegerii patului care trebuie sa fie mare, impunator, cu tablie si cadru din lemn, frumos incrustate sau decorate.

Decoratiuni si elemente in stil vintage

Ca sa finisam aspectul acestei piese trebuie sa alegem o lenjerie, precum si o covertura la fel de romantice. Putem opta pentru cele satinate, in culori deschise sau cu imprimeuri florale. Peste pat vom intinde o covertura groasa, texturata, tot intr-o culoare deschisa, simpla, acestea fiind de baza in stilul vintage. Nu trebuie sa lipseasca nici pernitele decorative raspandite pe tot patul, tot in culori vesele (roz pal, alb, galbui, culoarea oului de rata, crem sau cu motive florale).

Cuierul caracterizeaza perfect dormitorul vintage. Nu este obligatoriu, dar creeaza un efect impresionant. O palarie agatata in cuier, un pulovaras aruncat neglijent pe unul dintre bratele sale va reintregi aspectul boem al camerei.

Daca in stilul minimalist niciun obiect nu este lasat la intamplare, ei bine, altfel sta treaba cand vorbim despre vintage. In dormitorul vintage, sticlutele cu parfum, bijuteriile, produsele cosmetice, vor sta frumos aranjate pe o masuta de toaleta. Bijuteriile pot fi aranjate pe mini-manechini speciali. Perlele se asorteaza perfect unui astfel de decor. Nu uitati de fotografiile inramate care dau un plus de intimitate camerei, in acelasi timp personalizand-o.

Covorasele sau carpetele simple sau cu imprimeuri florale, la fel si draperiile din material greu, care vor strajui ferestrele, sunt foarte importante pentru un dormitor vintage.

Inca un punct forte, definitoriu pentru stilul vintage, il reprezinta tapetul. Un perete acoperit cu tapet in culori deschise si cu un ornament floral este ideal pentru dormitorul perfect.